Persoane interesate

luni, 30 iulie 2012

UN PAS MIC ÎNTR- O CAPITALĂ MARE



MOTTO:

„Dacă mintea şi mâinile ei au fost hărăzite cu harul divin al creaţiei,

Atunci ea este datoare să arate lumii ce poate realiza cu ele!”








La Londra o uşă mare la propriu şi la figurat, s-a deschis pentru Maria.



În urmă cu doi ani seful catedrei UAD Cluj i-a spus fiicei mele : „ Maria tu ai reuşit să ridici lucrul de mână la rang de artă”. Maria nu a realizat cât de mult însemnau acele cuvinte, acum şi le aduce aminte fiind repetate de alte persoane total străine .
Adesea dorind să o încurajez pe drumul pe care pornise îi spuneam Mariei că „ aurul dacă e aur străluceşte şi în noroiul drumurilor” .





Îi dădeam exemplu pe Bogdan Ota, pianistul român care deşi era un mare pianist şi compozitor , căra
frigidere... Eu am lăcrimat văzând cum „strălucea aurul românesc”, slăvit de străinii pe care el îi ridicase în picioare prin harul mâinilor sale.




Enlightenment, una dintre creaţiile Mariei, din Colecţia Alternative Handmade, a fost selecţionată în cadrul Artsdepot Open 2012 şi este expusă în perioada 26 iulie- 9 septembrie în Galeria Apthorp din Londra ( 5 Nether Street, Tally Ho Corner, North Finchley, London N12 0GA ).






Este primul pas mic într-un oraş mare: LONDRA, pe care Maria l-a făcut în cariera sa !


PS:   voi reveni cu mai multe imagini !

Niciun comentariu: