Cu mult timp in urma, prin clasele primare, ma dezmeticeam si eu cum merge lumea, cel putin asa credeam atunci. Am vazut cu ochii mei, cum se construia "comunismul" in satul meu. Se inaltau grajduri, se aduceau tractoare, combine etc. Apoi s-au plantat pomi fructiferi, ditamai livada, cu meri, gutui, ciresi, visini si nu mai stiu ce. Tot atunci s-a infiintat o gradina de legume, si ce mai legume...de export. Mindra fiind, am scris atunci la "Scinteia pionierului", am desenat si grajdurile noi ale C.A.P.-ului si le-am facut cunoscute altor copii.
Tot in perioada aceea, am vazut cu ochii mei, cum s-a electrificat comuna, va dati seama cit m-am bucurat... pina atunci citeam la lampa cu petrol. Imediat dupa aceea, s-a introdus gazul, alta bucurie pe casa noastra. Nu mai rabdam frig, nu mai taiam la lemne, care erau scumpe si putine.
Am vazut cu ochii mei, cum isi construiau cei mai harnici, cu forta de munca si ceva bruma de avutie, case noi, mari, pentru mine atunci, adevarate palate. Era posibil din munca cinstita.
Dupa ce am crescut si mi-am vazut de drumul meu, desi facuse si tata o casa noua, am ajuns la oras. Si aici am vazut, cu ochii mei, untul galbui pe rafturi si tot felul de bunatati, pe care mi le permiteam si eu deja, dintr-un salar de muncitoare. Intr-adevar, nu mult timp a tinut belsugul.
Dar, ce vreau sa spun de fapt, este ca tot cu ochii mei am vazut cum s-a distrus, vindut, furat tot, tot ce stim cu totii si mai urmeaza. Desigur, sunt nostalgica, ar zice unii, dar ce scriu este un adevar pe care l-am trait. Nu vreau sa intorc timpul inapoi, dar ma gindesc la copii nostri si la nepotii nostri, cum vor trai ei...
Un tinar suparat pe viata zicea: "tata, cind a terminat facultatea, s-a casatorit cu mama, au primit repartitii in acelasi oras, au inceput munca si li s-a repartizat repede si un apartament la bloc. Au trait bine, ne-au crescut frumos pe mine si cei 2 frati ai mei. Eu... cu facultate, cu inca o facultate, cu masterat si alte multe pregatiri cu atestate, ce oferte am? Plecaciuni la tot felul de mafioti , mafihoti si alte soiuri, pentru un "job=ciob" de cel mult 200 de eurici"
Ce nici nu vreau sa vad cu ochii mei, este cum Elena Udrea va muta autostrada peste un cimitir, in Brasov, ca sa nu-i exproprieze un teren, pe care vrea sa construiasca un cartier rezidential. Oare vor sta brasovenii, cu miinile in sin, sa vada ei, cu ochii lor si aceasta minune de lucratura?
Dar am divagat putin si ma intorc, iar, la ce am vazut cu ochii mei: cuponul de pensie, al tatalui meu, pe care scria 2000 lei, prin anii 78-79. Acei bani, erau aproximativ egali cu 2000 de lei de azi. Si tata a fost simplu muncitor, toata viata lui.
Acum vad cu ochii mei, ca eu sunt un simplu cersetor al Europei, cu cei 110 euro pe care ii primesc drept pensie, dupa 27 ani de munca... daca asta se poate numi pensie, sau mai degraba un cui in suflet, ca sa pot incepe o viata noua, o alta lupta pentru supravietuire.
2 comentarii:
Saru'mana,
Esti invitata noastra sa scrii la povestea lui Sisif.
Multumesc, dar unde am voie sa scriu, ca sa nu afetez dreptul de autor.
Imi cer scuze, dar eu sunt incepatoare in ale calculatorului.
Consider insa, ca pentru a invata, nu esti niciodata prea tinar si nici prea batrin.
Cum eu ma incadrez in aceste limite, vreau sa invat si sa ajung cea mai batrina blogarita, stiut fiind ca d-na de97 de ani s-a stins.
Trimiteți un comentariu